„Să fie atenți de acum”

Redactor:
Dan Jakabhazi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul lui Poli a subliniat plusurile echipei după primul amical. El se așteaptă însă la și mai mult efort de la fotbaliștii pe care îi pregătește.

N-a fost cel mai bun test pe o asemenea vreme.
De ce? Trebuie să luăm ce a fostbun din acest joc. Și în campionat ne putem întâlni cu asemenea vreme, cu asemenea terenuri. Ce a fost important e că jucătorii nu au cedat, că și-au dorit mult să câștige, că s-au ridicat la nivelul de luptă al polonezilor. Chiar dacă ei au fost mai puternici fizic, noi ne-am dăruit foarte mult. Spectacolul și acțiunile cursive au lipsit. Noi însă ne-am adaptat la condiții. Ploaia ne-a făcut apoi să jucăm cu mingi lungi.

Nu v-ați gândit să întrerupețimeciul?
Nu era așa mare apa pe teren, doar pe porțiunile laterale. Pe atac, se putea pasa destul de bine. În condiții astea, e bine să nu te complici în apărare, să joci simplu.

Ai schimbat din mers, de la 4-3-3, în 4-1-3-2, cu doi oameni puternici în față, Rusic și Parks.
Eu nu țin foarte mult la o formulă clară. Adică nu vreau să fie 4-3-3 de la început la final. Noi azi am început cu 4-3-3 pe faza de atac, iar pe faza de apărare, i-am cerut lui Karamyan să vină la mijloc, să fie un 4-4-2. Sunt mai multe cifre care ne amețesc. Important e să fie bine ocupate zonele, să nu avem probleme în apărare. Azi s-a întâmplat asta de două-trei ori.

Lotul va mai fi redus?
Nu, acesta e lotul și toți sunt jucători care pot fi în primul „11”. Le-am spus asta și din acest moment trebuie să fie foarte atenți la randamentul lor din amicale, pentru că trebuie să consolidăm echipa de start pentru retur. Nu ne mai jucăm și nu mai împărțim echipa în două. Sunt și unii jucători noi. Chiar și Vrsic e un fel de jucător nou, pentru că el nu a mai jucat de un an de zile și trebuie reintegrat. Are nevoie de meciuri, de relații.

Cum s-a integrat Curtean?
Are calități fără doar și poate. Îl știu, l-am mai văzut. Poate o să aibă puțin nevoie de timp. Oricum, nu pot să mă declar nemulțumit de el, dar aștept să aibă randamentul pe care l-a avut la Mediaș. Cu timpul o sa vină, pentru că el e un jucător serios, disciplinat tactic. Aștept niște șuturi de la distanță, pentru că are forță, chiar și să ia acțiuni pe cont propriu, fiindcă are viteză și schimbare de direcție bune.

Accidentarea lui Brezinsky încurcă puțin apărarea…
El e pe drumul bun. Are nevoie de minimum două săptămâni pentru a fi folosit în jocuri. Deocamdată se pregătește fizic, mai puțin cu mingea. Oricum, astăzi (n.r. – ieri) și Sretenovic a intrat bine în joc, a și marcat. Avem resurse. Nu mi-a plăcut că unii jucători s-au accidentat. Terenul a fost greu și jocul cam dur pe alocuri, sperăm să nu fie decât probleme trecătoare.

 

Gigel Bucur, menajat

Golgeterul lui Poli nu a fost folosit ieri în amicalul cu Cracovia, deși este complet refăcut în urma unei contuzii musculare suferită în Turcia. De asemenea, Lukas Magera și Balazs Borbely au rămas și ei pe marginea terenului. „Magera tocmai a revenit la antrenamente, după probleme la tendon, în timp ce pe Bucur nu vreau sa îl forțăm, deși e recuperat, având în vedere vremea potrivnică din această perioadă”, a precizat Gabi Balint.

"Sunt mai multe cifre care ne amețesc. Important e să fie bine ocupate zonele", Gabi Balint, antrenor Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×